Postări
Mereu am vrut sa citesc cartea asta. Cu toate astea, este una nici suficienta, nici necesara. E doar un pretext pentru a masca lasitatea. Tipa asta, Hannah Baker s-a sinucis cu doua saptamani in urma. A inregistrat niste casete prin care isi "justifica" sinuciderea, de fapt dand vina pe altii pentru ca ea nu a avut curajul de a-si continua viata.
O carte stupida. Nu am nimic impotriva cu personajele care se sinucid. Deloc. Mi se pare minunat cand o fac drept act de bravura, in momente de maxima durere, suferinta, cand nu se mai poate altceva. Cand tot universul se darama. Dar tipa asta, Hannah, are niste probleme care pe mine nu m-au impresionat absolut deloc, absolut deloc.
Casetele ajung la Clay, care e nespus de emotiv si enervant. Un personaj slab. Hannah e un personaj slab. Prietenul lui Clay e un personaj slab. UNDE SUNT PERSONAJELE TARI ??? Nu sunt, asta e raspunsul.
Pe langa asta, cartea e foarte prost structurata. Inafara de casetele ascultate de Clay, naratiunea este compusa din propozitii de genul :"iau sarea si o pun pe masa " . Nu a fost nimic profund. E fara un scop. Ce mi-a transmis aceasta carte ?
Cu ce m-a facut sa ma simt mai bine aceasta carte ?
Ce mi-a dovedit ?
Nimic. Oh, Doamne, nimic. Mi-a aratat niste probleme hiperbolizate ale varstei adolescentine. Nu am inteles de ce Hannah s-a sinucis. I-am vazut motivele. Le-am inteles. Putea sa isi insceneze sinuciderea. Sa inceapa o viata noua, sa se urme intr-un autobuz si sa plece, daca era atat de greu.
Dar nu, ea trebuia sa fie o regina a dramei.
Plus ca motivele alea ale ei, multe puteau fi depasite. Cu totii am trecut prin cateva. Si iata-ne in viata. Oh, Doamne, Hannah, mai ia si tu niste realitate.
NOTA: 1 / 5
