Heart of darkness

             Nu cred ca te voi mai putea privi vreodata in acelasi fel in care am facut-o candva. Nu acum, cand stiu intreaga poveste,desi as merge pana in iad doar pentru tine.

             E un octombrie tarziu si frigul imi ingheata treptat sufletul poluat de haosul in care se scalda caruselul vietii. Ma plimb printr-un oras populat de fantome si viata mea e o paleta de culori stridente, stricate, mult prea dormice de a fi cineva, de a atrage atentia, chiar daca mijloacele prin care se obtine nesemnificativul renume sunt imbibate in minciuni. Corpul meu este la fel de epuizat ca si mintea mea, iar asta ma sufoca. Intregul univers se roteste incontrolabil si nu am niciun punct fix. Aleg sa zbor cu el si ma destram pas cu pas, pana in clipa in care te vad : un cer instelat in carne si oase, cu o palarie neagra si doua brate larg deschise. Asa ca alerg spre ele si ma izbesc intr-o imbratisare dureroasa, devening luna. Deasupra spatiului citadin, impreuna cu tine, dam sens vietii.

            In fiecare noapte te iubesc si sunt sigura ca esti sincer cand imi spui povestea vietii tale, dar nori cenusii sunt dedesubtul nostrum si nu mai pot vedea lumea exterioara. Te vad doar pe tine si ma afund in intuneric. Obsev de ce nu apartineam lumii mele – pentru ca eu sunt luna si locul meu e langa tine.

            Nu pot sa ma opresc sentimentele de vina si de furie si de ura asupra mea. I-am parasite pe toti, i-am abandonat doar pentru a fi cu tine si nici macar nu sunt sigura ca vei ramane alaturi de mine. Ma inec in insecuritati, si incep sa palpai. Intreaga mea suprafata este acoperita de fasii, linii, structuri ravasite din care curge lumina. Eu credea ca imi vor usura suferinta, dar de fapt ma seaca. Am nevoie de tine, dar nu te gasesc.

            Incep sa ma departez de tine, sa ma prabusesc.

            Cerul adaposteste in bratele sale luna, mai mare decat mine de sute de ori. Il strig. O data, de doua ori, de zece ori; viteza colosala imi impiedica incercarea disperata de a ma agata de ceva – orice – doar pentru a ramane aici, langa tine.

            Ma prabusesc si realizez ca sunt doar o stea cazatoare. Simt impactul cu pamantul asemenea purgatoriului aspru. Oameni trec pe langa mine, indiferenti. Haosul imi este atat de familiar. Totusi, te vad, si pe ea, si restul stelelor.

-          Domnisoara, domnisoara, sunteti bine ?

            Doua maini stangace ma ridica. Plansetul meu incontrolabil sfasie melodia comerciala care se aude de la o bodega din vecinatate. Individul ma priveste speriat ; e imbracat sarac, la limita decentei.

            Nu stie ce sa faca, este surprins de valul de emotii care se varsa din mine si pur si simplu ma imbratiseaza. Nu pot vedea pe altcineva inafara de tine, si ma sfasie faptul ca acum esti de neatens. Si ca eu am redevenit captiva in haosul meu.

            Strainul ma ajuta sa merg si apoi drumurile noastre se despart. E atat de frig, sfarsit de decembrie. Ma asez intr-un colt si stau cateva ore acolo pana cand realizez ca trebuie sa Ama razbun. Stiu frica ta cea mai mare. Cersesc cu disperare doua zile incontinuu si stomacul meu deja s-a resemnat. Cumpar de la primul vanzator artificii si fac rost de o bricheta.

            Apoi, te astept, si cu jumate de ora inaintea miezului de noapte imi pun planul in aplicare. Ploaia de culori se revarsa deasupra mea si sunt imbratisata de fum. Lumini peste lumini. In sfarsit nu te mai vad clar. Un sunet vag pe fundal. Doua raze de lumina. Stiu ca acolo unde te afli, te chircesti de frica. Stiu cat de mult urasti artificiile. Pana la sfarsitul vietii mele am de gand sa te chinui in fiecare noapte. Doua faruri.

            Camionul ma izbeste din plin si corpul meu zboara. Sufletul mi se spulbera cand, o data inaltat, te revede. Ma uit in ochii tai. Inca esti alaturi de ea. Soferul tirului varsa lacrimi irelevante pe trupul meu neinsufletit. Incearca cu disperare sa ma trezeasca. Tu, in schimb, nu spui nimic, abia daca te uiti la mine.

            Asa ca aleg sa plec. E momentul sa merg mai departe. Nu pot fi captive intr-un loc caruia nu ii apartin.

            In timp ce ma afund in lumea mortii, o ploaie de lumiti de zguduie. E Anul Nou. Ma duc spre moarte cu zambetul pe buze, si am toata certitudinea ca asta e locul caruia ii apartin, si ca tu iti meriti pedeapsa.