Heart of darkness

 Inca o carte de la editura Trei care merita.  " Regatul umbrelor " a fost o carte care initial m-a dezamagit, dar de la jumatatea ei a devenit extraordinar de captivanta. Voi fi sincera : primele 50 de pagini au fost captivante, de la pagina 50 la 100 - 150 a fost plictisitor si nu s-a intamplat mai nimic, si m-a enervat destul de tare, apoi a devenit foarte foarte buna.
  Ciudata aceasta ascensiune.

Mi-a placut foarte mult, totusi. Este vorba despre un viitor post- apocaliptic in care lumea este condusa de Intunecatul , un personaj foarte sexy si infiorator, iar actiunea are loc in atmosfera Rusiei.
   Alina si Mal au fost impreuna din copilarie, de cand se stiu ei , din cauza ca au fost orfani si au sarit dintr-o casa de adoptii in alta. Oricum, Alina este remarcata si afla ca ea insasi este o Grisha si tocmai o Invocatoare a Soarelui. IARASI ACEST CLISEU. Este remarcata, descopera ca are super puteri, etc etc etc. Inedit este cum descopera asta : cand traveseaza Falia Intunercului ( un loc unde nu exista niciun pic de lumina, si unde se afla creaturi ca niste pasari care mananca oameni si orice gasesc si ele ) si prietenul ei Mal este atacat.

  Oricum, viata ei se schimba radical - ALT CLISEU - pentru ca se duce sa locuiasca la Micul Palat, unde este antrenata. A fost destul de anosta partea asta, sincer. Nu mi-au placut personajele atat de mult, nu m-am atasat de ele cum ar fi trebuit si povestea avea un mare potential, dar am simitit ca autoarea a gresit pe undeva cu naratiunea. A transformat totul in ceva plat pana la un anumit punct, iar asta m-a calcat pe nervi, pentru ca putea sa iasa ceva mult mai bun.
    Continuand, Intunecatul nu este ceea ce pare a fi, intreaga natiune Ravka asteapta sa fie salvata de Invocatoarea Soarelui, persoana care poate sa ii scape din intunericul Faliei care se extinde pe zi ce trece. Mi-a placut totusi actiunea propriu-zisa pe care nu o voi povesti pentru ca risc sa dezvalui prea multe detalii.

    Mi se pare ca autoarea a insistat prea mult pe ticurile personajei si intentia lor era sa denote ceva emotionant, dar pe mine nu m-a emotionat absolut deloc. Intunecatul este personajul meu preferat, normal, dar mi-ar fi placut sa fie ceva mai antitetic, pentru ca atunci cand scrii ceva si vrei sa nu fie nici prea crud, nici prea bland, iese o ciorba. Ar fi trebuit sa sara intre aceste doua stari cu o normalitate iesita din comun, dar el nu e nici prea rau, nici prea bun, si mi se pare amestecat si sters in loc sa fie schimbator si intrigant.
     Eu va recomand cartea, in ciuda lucrurile pe care le consider eu neplacute, pentur ca are un punct culminant forte, un final care ma face sa vreau cartea urmatoare si pentru ca e posibil sa va placa foarte mult.

NOTA: 3,9 / 5 

 "Pandemonium" mi-a placut foarte mult. Este o continuare aproape la fel de buna ca primul volum, " Delirium" . Nu pot sa le compar. Nu stiu neaparat care este mai buna, dar o astfel de comparatie este destul de inutila.
    Bun. Despre ce e vorba ?

    Continuarea de la cartea " Delirium ". Okay, deci stim ca Lena este indragostita de Alex ; mi-a placut foarte mult povestea de iubire dintre ei, a fost originala. Ei bine, " cura ", adica operatia, Lenei se apropie si intr-o zi cei doi sunt prinsi de autoritati. Lena nu reuseste sa scape si este tinuta captiva, pentru ca nu a respectat legile acestei societati distopice, iar operatia ei este mutata ASAP.
    Stiti si voi ca lucrurile nu raman asa,si evadarea are loc ( nu va voi spune in ce conditii), dar planul este de a merge in Paduri , nu stiu cum au tradus in romana, original se numeste "The wilds " si oricum, mi s-a parut foarte plina de actiune.
 
   Imaginati-va ca Lena ajunge intr-o noua civilizatie, un nou mod de viata si protagonsita bineinteles, trece prin multe schimbari. Sincer, nu prea am ce sa spun mai mult la carte. M-a tinut in suspans, mi-a placut, dar nu a fost ceva deosebit. Mi s-a parut ca toata aceasta succesiune a evenimentelor uneori nu mai transmitea nimic. Au fost si cateva momente emotionante care mi-au ramas in minte, cum ar fi decesul unui personaj foarte simpatic mie. Oricum ar fi, este o carte despre supravietuire, despre revolta, despre prejudecatii si conceptii eronate.
    Mi-a placut. Am citit-o in vara si nu imi mai amintesc foarte multe despre ea, inafara faptului ca m-a tinut mult in suspans. Nu stiu inca daca ar trebui sa o incadrez in caterogria cartilor bune. Adevarul e ca nu a fost proasta in niciun caz, dat fiind tot suspansul si actiunea de bun-gust, dar nici nu a avut ceva extraordinar.

    Daca va place actiunea, sau daca sunteti mari fani ai ditopiilor, v-o recomand

 Primul lucru care m-a atras la aceasta carte a fost coperta ei absolut superba. Da, am fost superficiala in momentul ala, dar serios acum : este superba.

    Cartea asta mi-a amintit de Titanic, doar ca persoanjele sunt cu mult mai expresive. Structura cartii mi-a placut : un capitol din perspectiva protagonistei, unul din perspectiva protagonistului si intre ele fragmente din interogatoriul la care este supus protoganistul.
      Despre ce e vorba, concret, in aceasta carte ?
   
      O sa incep cu protagonista : Lilac LaRoux, fiica bogata a celui mai bogat om din intreaga galaxie. Actiunea are loc in viitor, intr-o lume unde oamenii calatoresc cu nave spatiale, si tocmai acolo ne aflam: pe cea mai mare, mai glorioasa, mai stabila nava spatiala. Exact ca in Titanic.
      Protagonistul se numeste Tarver : un soldat care a ajuns celebru dupa ce a salvat vietile multor oameni intr-o ambuscada. Amandoi se afla pe Icarus ( acesta este numele navei ). Intamplarea face ca cei doi sa se intalneasca, si mai apoi nava sa se prabuseasca, sa iasa din hiperspatiu si cei doi sa imparta o cabina de salvare. Ideea e ca pe tot parcursul cartii intalnim un limbaj inedit,hiperspatiul, navele, totul legat de fizica si de cosmos este descris pe intelesul tuturor si este placut.
  
      Tarver si Lilac se salveaza, si aterizeaza pe o planeta total necunoscuta, unde incepe jocul de-a supravietuirea. Cei doi nu se inteleg de la inceput, acest aspect facand cartea chiar mai interesanta.
Care este treaba cu " fiintele soptitoare " ?

  Pe mine ideea asta de " fiinte soptitoare " m-a descurajat, dar adevarul e ca nu e chiar asa. Nu sunt niste personaje concrete. Aparitia lor este una stranie, si condimenteaza poveste, si nu mi se pare ca o prosteste. Ii da, ce e drept un iz de SF, dar ghici ce, toata cartea e un SF, asa ca nu vad de ce nu.
     Icarus se prabuseste pe insula, iar Tarver si Lilac pornesc inspre nava. Drumul lor dureaza zile intregi, pe parcursul carora mare parte din actiune se desfasoara.

   Mi-a placut cum nebunia se instaleaza incetul cu incetul, la fel ca iubirea. Mi-a placut foarte mult evolutia inevitabila a personajelor. 
    Inca o data, editura Trei se dovedeste a fi editura mea preferata. Scoate cele mai bune carti.

     Si acum voi veti spune : o sa fie genul ala cliseic de poveste cu doua persoane pe insula, izolate, si toate intamplarile vor fi predictibile si plictisitoare. Dati-mi voie sa va contrazic. Pentru mine, intamplarile nu au fost chiar atat de previzibile. De multe ori m-a tinut in suspans.

     Iar acum, voi argumenta de ce punctajul meu este de 4 din 5. Sfarsitul. Ca de obicei, sfarsitul cartii, ultimele 50 de pagini m-au dezamagit si m-au plictisit de moarte. E trist sa vezi o carte cu o asemenea ascensiune si un final atat de ... sec.
     

  Lume, stiu ca nu prea am mai postat, dar am fost la mare si nu am avut net acolo. Oricum, pe durata sejurului am citit doua carti cap-coada care mi-au placut in mod deosebit: Delirium si Pandemonium de Lauren Oliver.

  " The most dangerous sickness are those that make us believe we are well "

   Cartea asta a fost wow. La final, am realizat ca ea poate fi o metafora pentru ziua de azi, pentru manipularea pe care conducatorii din ziua de azi o exercita asupra oamenilor si cum viata poate urma mult mai multe cai decat cele care sunt intiparite in mintea noastra. Dar sa incepem recenzia noastra.

    Stilul autoarei este super. Imi aminteste usor de cantecele lui Amy Lee pe alocuri, este uneori suficient de intunecata si imi place foarte foarte mult. Pentru mine a fost unul profund si care a transmis tot ceea ce era de transmis.

    " I have a brief fantasy that we're the only two people out in the darkness - that we are the only two people awake and alive in the city, in the world "


   Actiunea are loc in viitor, intr-un lume unde iubirea este considerata o boala, o infectie care trebuie tratata printr-o operatie pe creier care are loc de la varsta de 18 ani si care " salveaza " oamenii. Asta este mentalitatea indusa de societate, bagata pe gatul oamenilor. Iubirea nu exista. Oamenii traiesc fara ea. Cursul vietii este urmatorul : cu cateva saptamani inainte de a implini 18 ani, tinerii dau un examen in urma caruia se stabileste daca isi vor continua studiile sau se vor casatori imediat. Ei primesc o pereche, cu care urmeaza sa se casatoreasca, sa aiba copii si sa isi continuie viata. Deci totul are loc intre straini, nu exista atasament sau iubire, pentru ca iubirea este o boala periculoasa care duce la moarte.

  Sunt atat de heartbroken acum, dupa ce am ascultat acest "album", acesta fiind soundtrack-ul filmului War story ( din care am vazut doar 30 de minute, pentru ca muream de plictiseala )

    Voi incepe cu filmul : nu va pot spune ce se intampla, pentru ca eu am vazut 30 - 45 de minute din el in decursul carora doar vedeam o protagonista care se spala pe dinti, vede oameni facand sex si SUNA TELEFONUL DIN CAMERA LA FIECARE 2 MINUTE, soneria aia m-a innebunit de cap. WTF, regizorule, chiar crezi ca eu vreau sa o vad de 5 ori spalandu-se pe dinti in decursul a 45 de minute ?  Ce urmeaza, sa imi si spuna ce probleme are,poate o doare maseaua, poate e chiar ceva mai grav ?
    Melodiile facute de Amy Lee mi se par nepotrivite in concordanta cu scenele. Cum poti sa pui o cantareata atat de profunda si de capabila, care exprima atat de multe lucruri ca sonor la scena cand doua persoane fac sex in baie si sunt surprinse de protagonista care trage cu ochiul.

    Nu ma intelegeti gresit; iubesc Evanescence din tot sufletul. Asta e trupa mea dintotdeauna,singura pe care o pot asculta non-stop , singura pe care o iubesc, asa ca nu imi e usor sa spun constatarile mele.
    In primul rand, mai mult de 75 % din muzica aia de pe album e instrumental. De ce ? De ce sa ascunzi vocea ei minunata ? Nu gasesti bass, chitara, orice element de rock, inca o chestie care m-a dezamagit profund. O melodie e chiar arabeasca, si o spun cu o dezamagire incredibila, pentru ca nu sunt o persoana flexibila. Nu pot sa ma schimb pur si simplu de pe rock pe muzica arabeasca si melodia atat de laudata : Push the button e o chestie care are si accente pop dupa parerea mea si nu mi se pare ca suna bine. Am gasit doar 2, 3 cantece care imi plac cat de cat, restul nu .

   Eu inteleg ca Amy vrea sa se afirme fara trupa, dar mie mi se pare o alegere dezastruoasa,, care ii apartine in totalitate si e treaba ei, dar nu inteleg ce nu mergea. Evanescence erau exact ceea ce trebuiau sa fie. Noua Amy Lee nu mai e la fel de dark, e prea instrumental, nu ii aud vocea, versurile sunt sarace - exact, sarace, lucru pe care nu l-am mai spus niciodata despre ceva scris de ea - dar nu pot sa nu vad diferenta izbitoare dintre Evanescence si Aftermath.
 Amy poate sa faca orice, daca o face fericita aceasta muzica nu are decat sa o faca; doar ca eu sunt o fana foarte mare si sunt dezamagita.

    Plus ca intr-un interviu a spus ca nu va mai scoate nimic cu Evanescence pentru o vreme. Nici macar nu stie daca vor mai scoate ceva vreodata, si chestia asta e si mai demna de o inima franta.
     Imi pare rau :(

      Well, that's  it.

    

    Niciodata impreuna ( The edge of never ) este o carte frumoasa. Mi-a placut foarte mult pana cand am ajuns la 80 % , si de atunci , pentru mine a fost o plictiseala absoluta urmata de un final mult prea cliseic si siropos pentru mine. Ihhh. Chia imi pare rau ca nu a putut sfarsi o poveste de asemenea fel intr-un mod diferit .

In Love With Books: Concurs #2 Câștigă o carte: Concurs Cioburi de stele!!! Ce faceți? Bine? Și eu tot bine. De fapt nu chiar așa bine... acuși începe școala și iar nu o să mai am ...

 Stiti ca eu sunt cea mai mare fana posibila a trupei Evanescence. Ei bine, aflati ca Amy Lee a inregistrat un album cu un tip pe nume Dave Eggar:

[PREORDER ALBUM] “Aftermath” (Music from and inspired by “War Story”) – Amy Lee ft. Dave Eggar

AFTERMATH
Music from and inspired by the film “War Story”
Expected Release: Aug 25, 2014

Tracklist
1 Push the Button
2 White Out (feat. Dave Eggar)
3 Remember to Breathe (feat. Dave Eggar)
4 Dark Water (feat. Malika Zarra)
5 Between Worlds (feat. Dave Eggar)
6 Drifter (feat. Dave Eggar)
7 Can’t Stop What’s Coming (feat. Dave Eggar)
8 Voice In My Head (feat. Dave Eggar)
9 Lockdown (feat. Dave Eggar)
10 After (feat. Dave Eggar)


Nu stiu daca sa fiu fericita, pentru ca nu va mai fi trupa, ci doar acest Dave Eggar, dar serios acum, vorbim de Amy si eu iubesc totul de la ea, versuri, muzica, ritm, tot, asa ca dupa ce am ascultat teaserul am realizat ca abia astept sa ascult noile ei cantece. 

 

 Am citit " Printesa mecanica " in engleza direct, pentru ca daca era sa mai astept sa apara la Leda, dupa cum tot ne promit ei ca in toamna apare, cu siguranta imbratraneam. Serios acum, ei se tin vreodata de promisiuni si publica ceva cand au zis ca vor publica, fara intarzieri masive de ani ?

   " Printesa mecanica " este ultimul volum din seria " Dispozitive infernale " si aduce cu sine finalul mult asteptat.

Intr-adevar, actiunea este mult mai complexa decat in celelalte doua volume. Ce se intampla propriu-zis ?
  Tessa este logodita cu Jem, dupa cum bine va amintiti. Pregatirile de nunta au inceput demult, dar nu are loc nicio nunta. Firele narative sunt complexe. Adica pe de-o parte este problema epidemiei de demon pox(nu stiu precis cum sa traduc asta-  virusul care te transforma in demon ) si problemele pe care acesta pe pune, alta problema sunt dispozitivele infernale, alta este moartea care se apropie cu pasi mult prea rapizi de Jem.

   Mortmain, antagonistul, nu renunta la planurile lui si o vrea pe Tessa atat ca sotie, cat si ca unealta in planul lui malefic. Asa ca, doamna Black si masinariile pornesc pe urma ei.
    Mortmain cumpara toata cantitatea de Ying Fei ( drogul fara de care Jem nu putea supravietui ) si o santaseaza pe Tessa.
 
    Pe parcursul cartii apar si numeroase scrisori, corespondenta, in legatura cu alegerea viitorului Consul, si batalia dintre Charlotte si restul persoanelor care nu voiau sa lase o femeie la conducere. Oricum, dupa parerea mea toate asta puteau sa lipseasca din cate. Nu ma interesa absolut deloc, plus ca actualul consul era teribil de enervant, la fel ca tot restul oamenilor din"politica ".

   Sfarsitul este unul neasteptat.
   Nu gasim doar o triunghiul amoros Jem - Tessa - WIll, ci si cuplurile Gideon - Sophie si Gabriel - Cecily. Eu nu inteleg o chestie.
   De ce Cassandra Clare trebuie sa faca iubirea atat de one-way si suparatoare si incomoda ? Adica peste tot numai momente din alea dramatice care " distrug " cica relatii, dar daca te duci si discuti asta si iti ceri scuze sau vezi tu, realizezi ca nu e chiar asaaaa de grav pe cat le prezinta ea.
     Serios acum, nu mai avem 12 ani si ne-am certat ca Petrica a spus ceva urat lui Costel si s-a stricat prietenia lor forever.
Ca atunci cand, in Orasul oaselor, Clary si Jace se saruta apoi, atat de dramatic si penibil, Simon ii prinde si Clary ii spune ca ea avea sa vina imediat si Jace o intreaba cat de usor transeaza iubirea lor si chestii. Frate, ce ti-a facut ? Ce e asa de dramatic si grav ? Care e gravitatea acestei situatii ? Plus ca nu pricep de ce Clary trebuie sa stea dupa fundul lui Simon in absolut orice situatie. Inteleg ca e prietenul ei cel mai bun, dar devine chiar penibil. Plus ca are un caracter sec, slab, plictisitor.

   Revenind la Printesa mecanica : opinia mea, dincolo de actiune. Nu m-am omorat asa de mult dupa ea. Eu inteleg : autoarea scrie foarte complex si chestii si se pricepe. Nu am zis nimic de stilul ei propriu-zis, nu am ce sa comentez la adresa lui, dar cartea are serioase momente de plictiseala absoluta in care nu se intampla fucking nimic si iti vine sa o iei si sa i-o bagi pe gat pentru ca te seaca atata monotonie. De ce nu poate pur si simplu sa faca orice moment interesant ?

    Nu inteleg absolut deloc scriitori care intentionat plictisesc cititorii si arunca momentele interesante la finalul cartii ca sa te momeasca si sa te lase cu un gust placut, dar nu tine. Nu tine, de data asta. In rest, nu am ce sa spun.

NOTA: 3 / 5

 Am primit aceasta leapsa foarte draguta de la Pufulet ( mersi ca te-ai gandit la mine ) si mi s-a parut foarte draguta.

Reguli:
 - selectaţi în tag cărți citite recent (în ultimii 1-2 ani) 
- încorporaţi în postare imaginea tag-ului (*cea de sub reguli)

1. DRUMUL CĂTRE MARE : O carte pe care ai așteptat mult timp să o citești

  2. RĂSĂRIT DE SOARE : Cartea la a cărei lectură abia așteptai să te întorci după ce te trezeai dimineața
Trent a fost si ramane un personaj incredibil de sexy.

3. APUS DE SOARE : O carte pe care ai stat să o citești noaptea

  7. CANICULĂ: O carte care ți-a dat bătăi de cap, pe care ai citit-o greu
Atat de teribil de plictisitoare si enervanta.

8. BRIZA MĂRII: O carte simplă, pe care o consideri lectura ideală pentru vacanța de vară
9. BRONZ : O carte care a lăsat o amprentă asupra ta
10. VACANȚA DE VARĂ : O carte care ți-a plăcut mult, dar apoi ai regretat că ai terminat-o așa repede

 Multumesc mult pentru leapsa ! 
Cine mai vrea, sa o ia

 Creatura suna in descriere ca fiind o carte super despre mitologie, zei si zeite, dar si actiune si personaje carismatice. Ei bine, nu e chiar asa.
   In primul rand, este imposibil sa nu vezi asemanarea dintre Creatura si Twillight. Se bazeaza pe acelasi set de personaje. Daca e sa faci inventarul, dai de ele adica Edward respectiv David si familia lor( mama, fratii, si ghici ce, poate ca in Twillight familia era mai mare, dar daca e sa faci inventarul, vezi ca e aproape acelasi ).
   

Creatura este intr-adevar mai buna decat Twillight in ceea ce prinveste naratiunea, dar tot nu e suficient. Inceputul mi-a placut si m-a prins, dar dupa nu a facut decat sa ma plictiseasca.
  Stiam ce o sa se intample. Nu a fost atat de surpinzator totul sau chestii. Plus ca nu prea avea ce sa te surprinda. daca stai sa te gandesti.

  Isis Martin, in varsta de 17 ani, cu o mama mult prea libertina( in Twillight Bella locuieste cu tatal ei, in Creatura Isis cu mama ei ), asa Isis are probleme cu somnul. In visele ei apare mereu o creatura infricosatoare, pe care urmeaza sa o cunoasca in viata reala si nu, nu mai e la fel de infricosatoare, e chiar sexy.
    David Chios este baiatul viselor ei, literalmente. Si ce poate face orice zeu ( da, e zeu ) care a trait sute de ani ? Cum isi poate folosi el timpul oare ? Pai cum altfel, decat sa se duca intr-un liceu ca elev doar ca sa ii castige inima lui Isis.

   Si eu inteleg ca trebuie sa fie intimidant, pentru ca e un zeu si bla bla, dar serios au fost cateva evenimente care te faceau sa iti scoti ochii :

1) Isis ii da o palma si, in loc ca el sa isi ceara scuze pentru ce facuse si ce se intamplase, bratul fetei incepe sa se dezintegreze din cauza blestemului( sau ceva ) si in final, ea isi cere scuze

2) sau de fiecare data cand se cearta, din cauza lui David, persoana care vine si isi cere scuze ghici cine e ? Isis , bingo !

 Deci nu, nu mi-a placut de protagonista.

   Totusi, hai sa vedem, ce se intampla propriu-zis in cartea asta. Care e actiunea ?

   Inafara unei relatii siropoase intre David si Isis, problema pe care o pune intreaga naratiune din cartea asta este Gabriel, fostul iubit al fetei care acum e dependent de droguri si o hartuieste. SI O SUNA IN PROSTIE, DECI 90 % DIN DISCUTIILE CU/DESPE EL SUNT DESPRE APELURILE PIERDUTE SI CAT DE FRUSTRANT E CA O TOT SUNA .  AI AUZIT VREODATA DE BLOCAREA APELANTULUI SAU UN NUMAR NOU DE MOBIL, MISS PERSPICACITATE ???
 
      Nu, nu a auzit.
    Cam asta e cartea laudata pe toate blogurile din Romania. Doar pentru ca Bianca2b a facut o capanie de publicare si a reusit sa publice cartea, nu inseamna ca si e buna si ca merita asta. Ma intreb la ce s-au gandit editorii cand au citit manuscrisul, pentru ca eu una nu as fi fost de acord cu el niciodata .

NOTA: 2/5

 De la James Patterson am mai citit Experimentul angel si Scoala s-a terminat petnru totdeauna sau ceva de genul parca a fost titlul ala. Oricum ar fi, "Vrajitor si vrajitoare"  este o carte ingrozitor de proasta. Cred ca James Patterson a luat 10 povestioare de la copiii de gradinita si le-a combinat pentru ca sa scoata o carte pentru niste bani in plus.

 Voi stiati ca personajele au : Wisty 17 ani si Whit 19 ani ? Cand am auzit asta am avut impresia ca sunt retardati pentru ca sincer, au un vocabular si niste dialoguri de copii de 7 ani .

Auzi, categoria Young adult. Eu as recomanda clar pentru copii intre clasele 1 - 4.
Actiunea e saraca, asa cum si era de asteptat si are e foarte plauzibila.
 Dar situatiile sunt teribiiiil de credibile, sa va postesc. Whisty si Whit sunt rapiti de oamenii Noului Ordin pe motiv ca sunt vrajitori si sunt intemnitati. Acolo au un inamic a carui amenitare este la fel de infricosatoare si credibila ca previziunile Mamei Omida.

  Bineinteles ca acesti copii , pardon, adolescenti cu creier incetinit ( scuze, dar daca citesti cartea nu ai cum sa nu spui asta ) isi descopera niste puteri deosebite. Si intrebarea mea e : daca au o putere asa de mare si de unica atunci de ce nu darama pur si simplu cladirea si ii omoara pe toti inamicii de temut ????

 Ei bine, surprinzator si credibil si plauzibil, protagonistii sunt salvati de catre Celia si pornesc intr-o calatorie prin Lumea Umbrelor . OK, bine. Socant. Nu ma asteptam la ceva de genul asta.
   Da.

   Minunata cartea, ce pot sa spun. Merita sa fie publicata. Stiti ca sunt sarcastica nu ?  Teribil de plictisitoare si saraca. O dezamagire, intr-un cuvant.
   Stiu ca e o recenzie negativa si nu ma omor dupa asta, dar macar am argumentat de ce nu e buna cartea si decat sa laud o porcarie, mai bine scriu de ce si ce.

Nota: 1/5

 In ultimul timp am dat numai de carti proaste. Nu stiu de ce, dar asta e a treia carte consecutiva care nu mi-a placut. In ultimul timp, cel putin ceea ce eu am citit din noile carti ale editurii Leda, am tras concluzia ca au luat aceeasi tipologie de carti pe care o publicau in urma cu 5 ani si au republicat-o doar ca sub forma altor autori si a altor titluri.
   Ah, si diferenta mai e ca aceste noi carti sunt chiar foarte plictisitoare.

 Nu stiu precis finalul, pentru ca m-am plictisit si am sarit asa peste el -atat de mult m-a captivat - plus ca era putin cam evident cum o sa se termine.
  Nu m-a impresionat cu nimic scrisul autoarei. Este lipsit de originalitate, cum sa spun, e exact ala pe care il gasesti peste tot, in toate cartile slabute. Monoton, simplu, sarac.

  Personajele sunt la fel de sarace, si actiunea tot asa. Concret: o protagonista pe nume Annie, pasionata de alergat ( cred ca am ctitit vreo 10 carti in care protagonistele iubesc sa alerge ) care se indragosteste de Bennett ( un tip care e cam straniu, dar calatoreste in timp ). Inceputul m-a mai prins, dar de la jumatatea ei incolo mi s-a parut un chin, parca nu se intampla nimic, personajele faceau lucruri enervante si plictisitoare si ele insele erau plictisitoare si actiunea consta in cum se plimbau ei in timp.
  
    Prietena ei cea mai buna ( a lui Annie ) moarte intr-un accident de masina si ei se intorc in timp asa incat sa o salveze. Nu stiu, dar nu mi s-a parut asa mare actiune, mare suspans. Nici macar nu ma atasasem de ea suficent de mult incat sa imi doresc sa fie salvata.

Cum poate sa se astepte autoarea ca mie sa imi para rau ca a murit si sa imi doresc cu ardoare readucerea ei in peisaj avand in vedere ca era abia schitata, doar trei-patru replici ocazional si alea nu mare branza ? Cum pot sa ma atasez de asa ceva ?
  Ca sa nu mai vorbesc de Anna, protagonista si atat de monotona ei viata. Desi calatoria in timp ar trebui sa fie super, autoare pleosteste ideea, o strica, ii da o forma urata.

 Asa ca " Iubire dincolo de timp " inseamna pentru mine cliseu, plictiseala, 400 de pagini irosite si o naratiune care practic nu nareaza nimic. Gata cu cartile de la Leda ! M-a saturat .

Nota; 1.5 / 5

 Nu am citit foarte mult de la Stephen King ; aceasta este abia a doua carte, dar cred ca este si ultima. Stephen King nu este un autor care sa fie bun, dupa parerea mea.

  Carrie este o carte foarte clichee. Mai mult de atat, nu imi spune absolut nimic nou. Stiti filmele alea americane, despre o fata hartuita, intimidata de colegii ei si epica ei razbunare . Ghici unde are loc aceasta ? La bal.

Ok, foarte original, vedeti asta.

   Personajele sunt seci. Banale. Lipsite de orice originalitate, alaturi de protagonista. care si ea e un cliseu. Carrie este o tanara care dintotdeauna a fost maltratata de mama ei. Maltratata adica batuta, inchisa mereu in debara, mama ei mai pe scurt era o psihopata, care se anunta mare credincioasa in Dumnezeu, dar era dusa cu pluta.

 Asa ca, in absenta tatalui sau, Carrie este crescuta de mama ei. Treptat, fata incepe sa fie constienta de puterile ei : telekinezia. Iar Stephen King reuseste sa faca acest subiect teribil de plictisitor si enervant. Mare chestie, poate sa mute lucrurile si in momente de tensiune face lucruri extreme cum ar fi ploaie cu pietre, etc.

 Nu stiu, dar nu mi-a placut deloc. Ah si pe langa naratiunea si dialogurile slabute, personajele vag conturate si cliseice, apar situatiile atat de des intalnite. Si de asemenea fragmente din rapoartele in legatura cu viata Carriei si declaratii. Desi ar fi trebuit sa fie interesante, nu sunt, credeti-ma. M-au plictisit de moarte.

 La un moment dat, dupa suferinta in legatura cu batjocura pe care o simtea in sufletul ei Carrie, din cauza colegilor ei de liceu, fata este invitata la bal de un tip foarte dragut si sexy. 
  Da. Plauzibil. Si ce se va intampla atunci ca vor si alesi regele si regina ? Ce anume oare va cadea peste ea ? E atat de clichee !!! Doar finalul e asa mai rasarit, dar tot plictisitor si monoton.
  Nu m-a atins deloc. Nu imi place Stephen King. Aceasta carte este parca scrisa de un amator.

NOTA: 2/5

 Faceti cunostinta cu o porcarie monumentala. O Doamne. Nu pot sa cred .

 Primul volum a fost bunicel. Nu mare chestie, dar mie una mi-a placut si m-a captivat. Prima jumate - nu, de fapt primul sfert - din carte a fost captivanta si frumoasa si emotionanta, apoi o telenovela de prost gust.

Irina penduleaza din nou intre Robert si Matei. Partea cu Angel - un alt tip dragut - mi s-a parut foarte frumoasa, si dupa parerea mea Angel era perfect pentru Irina. Mult laudata Irina. Cred ca autoarea a folosit fiecare adjectiv de pe planeta ca sa descrie perfectiunea si frumusetea ei. Si cat de educata si inteligenta si bine-crescuta e ea.

 Au fost o tona de chestii dubioase. Precum : Irina are in sfarsit o relatie cu un tip Alex care o cere in casatorie, dar ea nu il iubeste cu adevarat. Oau. Si ce face ? Se lasa ademenita ca de obicei de Matei si Robert.
 Ah, si aflat cine era " prietenul imaginar" al protagonistei, cu care vorbea ore intregi si prin mesaje, fara a-i cunoaste identitatea. Surprinzator, chiar nu ma asteptam. Pe naiba, eram sigura cine era.

 Mai departe : Irina este tinuta in casa "prizoniera" de Matei si Robert, este drogata , violata de Matei, batuta de numeroase ori. Si ce face Irina ? Nu fuge, tot insista ca il iubeste pe Matei.
 APOI apare prietena ei cea mai buna care se ia in gura cu toti ratatii aia si face toate chestiile pentru Irina. Cu toate astea, Matei si Robert o trateaza foarte frumos cand Irina le da ordine, si ii asculta sfaturile si chestii. Dar, cand incep sa se certe, ea sfarseste batuta sau plangand. SI O DATA LA TREI PAGINI FUCKING PLANGEA. M-AM SATURAT DE ATATA PLANS.

 Nu mi-a placut niciun personaj. Niciunul. Irina e proasta si infumurata si fraiera. Simona e naspa. Matei e un cocalar care da din gura si bate tot ce prinde si o insala pe Irina. Robert e un fraier care nu stie sa lupte pentru iubire. Si restul sunt niste figuranti ieftini. Scrisul este ieftin, dialogul e prost si sec. CARTEA ASTA E O PROSTIE.

 PLUS CA MATEI SPUNE CA O TINE PE IRINA INCHISA IN CASA SI TOT RESTUL SUB PRETEXTUL IUBIRII DAR TOT CE FACE E SA FIE O IUBIRE EGOISTA PENTRU CA ATUNCI CAND IUBESTI PE CINEVA II DAI DRUMUL, IL LASI LIBER, SA IUBEASCA, SA FIE FERICIT SI CUM PANA MEA AUTOAREA NU A AUZIT NICIODATA DE CHESTIA ASTA de MATEI ????( da, chestia asta, pentru ca un om nu s-ar purta in asemenea hal )

scuze, dar mi se pare oribil si egoist si sec.

NOTA: 1 / 5 ( acea una steluta e pentru inceputul relativ captivant)

   Inceputul nu este forte. Ma refer la primele 20 de pagini. Par descurajatoare. De ce ? Din cauza dialogului dezastruos, lipsit de orice subtilitate sau farmec, dar care ilustreaza mai mult sau mai putin realitatea. Si cand spun asta ma refer la conversatia dintre protagonista ( Irina ) si prietena ei cea mai buna in club, in momentul in care ii observa pe Matei si pe Robert.

  Cartea este surprinzator de captivanta, in ciuda faptului ca nu avem de-a face cu actiune propriu-zisa, ci cu viata. Viata in intelesul ei, in efectele, consecintele, problemele, bucuriile, ei.


   In primul rand, personajele sunt conturate surprinzator de bine, mai ales Irina. Ce vorbim, nu sunt doar conturate, sunt construite de-a dreptul. Cunoastem acele persoane sufleteste, nu doar aspectul.
    Irina este o printesa. Uneori fandosita, uneori mironosita, uneori profunda si interesanta, alteori incredibil de rasfatata si o romantica incurabila.
    Asadar, este super laudata si autoarea foloseste toate adjectivele de pe planeta pentru a o descrie.

     Povestea pe care aceasta carte ne-o spune este una de dragoste. Ea incepe in momentul in care Irina este abordata de Matei intr-un club. La insistentele acestuia, ii da numarul de telefon, dupa - credeti-ma - extrem de multe insistente si situatii unice. Tot odata cu Matei, Irina il cunoaste pe Robert- misterios si retras, tacut, fratele lui Matei, care a fost adoptat inca de cand era mic.

   
  Cu toate astea, Irina este superba : pe langa sufletul si personalitatea ei debordante si unice, de o sinceritate hilara si uimitoare, are parul blond lung, foarte lung, si in mintea mea arata ca o adevarata printesa.
   O printesa care ajunge in sfarsit la palat: casa lui Matei si Robert. Actiunea tinde sa se petreaca foarte mult timp acasa, pentru ca Irina se muta cu iubitul ei, Matei.
 
   Ideea e ca omul de afaceri este Matei, iar el ii ofera destul de putin timp Irinei. Restul - adica absolut tot timpul fara Matei - este umplut de prezenta lui Robert, viitorul cel mai bun prieten al Irinei. Iar Robert, desi la inceput pare straniu, este un om bun. Este amuzant si o iubeste din tot sufletul pe Irina.
   O idila timida si pura ia nastere treptat intre Irina si Robert. Mie una nu mi-a placut de la inceput relatia ei cu Matei. Matei mi s-a parut nepotrivit pentru firea efervescenta si colorata a Irinei.

   Pe langa numeroasele situatii frumoase - calatoriile cu Robert , etc. - Irina relateaza numeroase lectii de viata si amintiri pretioase. Evidentiaza utilul unui jurnal. Scrie frumos. Autoarea. Are un stil foarte frumos. Unele dialoguri mi s-au parut cam grosolane, dar reale. Nu cred ca anumite replici ar avea ce cauta intr-o carte atat de profunda, cum ar fi " Ce bun e tipu ala " sau ceva de genul. Nu stiu. Nu pare ca si-ar avea rostul. ( erau mai multe, unele mai explicite ) Nu ma deranjeaza limbajul vulgar, dar cartea asta avea ceva pur si copilaresc si frumos si nu vreau sa cuprinda chestii asa de grosolane. E ca un fluture.


 Se discuta foarte mult despre fluturii pe care ii simti atunci cand te indragostesti. Si felul in care autoarea prezinta acest concept, aceasta idee, este unul superb.
   Ce nu mi-a placut asa de mult : atitudinea lui Robert in final, cum este el " beat" de dragoste, mi se parea mult prea catelus dupa nevoile Irinei, mult prea atent, dar totusi dragut.

    Mi - a placut, in concluzie, cat de cat.

 Am destul de multe lucruri de comentat la adresa acestei carti. Nu neaparat de rau. Ambele.

 " Intimidare " spune povestea unei prietenii pierdute, frante, pe care timpul a distus-o. Ideea e ca nu numai ca a distrus-o, dar a facut ca cei mai buni prieteni sa ajunga sa fie bataus - victima. Nu bataus in sensul ca se bateau, dar intelegeti voi, de aceea se numeste " Intimidare ".

 De la cei mai buni prieteni in copilarie, Jared Trent si Tatum Brandt, Tate, au ajuns necunoscuti. Nu chiar, mai mult de atat. Zi de zi, Tate a fost victima farselor, glumelor, batjocurilor intregii scoli conduse de Jared si prietenul lui Madoc.

   In penultimul an de scoala, Tate pleaca in Franta, avand un an de liniste, departe de Jared si Madoc .
    Revenim asadar la ultimul an de liceu. Revenirea lui Tate nu este una ostila, ba din contra: este considerata foarte frumoasa de colegi, este populara, cat de cat, si reactioneaza la incercarile de intimidare ale lui Jared. Lupta impotriva lui.

   K.C. este prietena cea mai buna a lui Tate. Nu am prea multe lucruri de spus despre ea, dar nu mi-a placut . Nu se compara cu protagonista. Si, in sfarsit, in sfarsit am gasit o protagonista prea buna : inteligenta. Alegerile pe care le face sunt complet plauzibile, la fel ca situatiile. Nu este o fata prostuta indragostita sau intimidata de un nesuferit. Este mai mult de atat. Imi place felul in care vorbeste, alegerile pe care le face sunt exact ceea ce as fi facut si eu siimi place sa ma identific cu un personaj intr-un fel in care nu am mai facut pana acum.

   Si o sa va intrebati cum exact o " intimideaza" Jared avand in vedere ca fata a capatat indrazneala, in sfarsit ? Incearca sa ii fure prietena cea mai buna. Ideea e ca Tate este atat de desteapta incat sa actioneze exact cum trebuie incat sa il infranga pe Jared, pana la un moment in care mai castiga si el.


 " On sunny days, as a girl, I could still wake up to that thrilled feeling. You made me giddy with expectation, just like a symphonic rainstorm. You were a tempest in the sun, the thunder in a boring, cloudless sky. "

  Pe parcurs, relatia dintre ei se amelioreaza, devine chiar una de iubire. Dar pana atunci, lucrurile sunt destul de interesante. Mi-a placut sa vad cum de la asemenea dezastru poti ajunge la iubire. Si mi-a placut ce am vazut. 

" Once my gaze met his, it was impossible to look away. His eyes were like the cover of a book - giving you hints but not the whole story. And I wanted to know the whole story. If I searched his eyes long and hard enough, maybe what I crave would seep out ."

 Am inteles de asemenea motivatia lui Jared ,  pentru care a facut tot ce a facut, dar nu m-a convins cu adevarat. Ultima parte din carte nu m-a emotionat asa mult. A fost ok, dar cam plictisitoare( adica ultimele 15 % )

"Yesterday lasts forever, Tomorrow comes never. " - Tatuajul lui Jared


" Yesteday is gone. My mom's favourite quote. She would tell me that mistakes would be made in life. It was unavoidable. But I needed to take a deep breath, put my shoulders back and move forward."


 Nota mea este de 4.3  din 5. V-o recomand. E amuzanta si interesanta. Si spune o poveste draguta.

Yay, am ajuns si la summer challenge 2014 ( fac chestia asta de 3 ani incoace, in fiecare vara ) . Asadar, imi doresc sa citesc pana la 15 septembrie urmatoarele titluri :

1) Intimidare de Penelope Douglas
2) Te astept de J. Lynn
3) Portretul lui Dorian Grey sau Fight club
4)Niciodata impreuna
5) Fluturi 1
6) Five ways to fall
7) Jocul lui Ender
8) Roata timpului 1
9) Burn for burn
10) Creatura de Nely Cab
11) Vrajitor si vrajtoare de James Patterson
12) Fluturi  2 
13)Carrie de Stephen King 
14)Iubire dincolo de timp de Tammara Ireland Stone
15) si probabil orice altceva imi va mai cadea in mana

Si voi ? V-ati propus ceva ?

 Cartea asta este a 11ea din serie. Bai, dar chiar e lunga. ( that's what she said ) . Ideea e ca ma uimeste felul in care autoarea nu se lasa si tot insista, tot continua. Dar asta nu inseamna ca nu vreau sa o citesc, totusi.

 Okay, pai, cartea asta e mult mai plina de actiune. Voi rezuma pe scurt , lasand surprizele pentru voi :

 Hanna -  incepe cautarile despre trecutul noii iubite a lui Mike, si descopera lucruri dubioase. Ideea e ca tot spionajul ei este inregistrat de A si stim cu totii cat de nemiloasa e A.
  Ma doare inima uneori cand vad cat de rea poate fi A. Distruge vieti foarte usor. Oh, cand o vor prinde in sfarsit, I hope that bitch will pay.
  E dragut cum Hanna, pe langa campania tatalui sau si a relatiei mult mai buna cu sora ei vitrega, lupta cu adevarat pentru Mike.

 Aria - nu se pune foarte mult accentul pe ea, dar aflam un secret al tatalui lui Noel si relatia lor trece prin momente grele.

 Emily - la inceputul cartii aflam faptul ca Emily are un copil, o fetita, pe care o da spre adoptie familiei Baker. Problema e ca Gayle, o persoana foarte psihopata, era persoana careia ii promisese copilul si pare foarte razbunatoare si foarte infricosatoare.

Spencer - incearca sa intre la Princeton si in goana ei intra din nou in probleme cu drogurile.

Inamicul principal al fetelor este Gayle ( inamica mai bine spus) pentru ca fetele o suspecteaza ca fiind A. Eu una nu am crezut nici macar o data ca Gayle ar putea fi A : era mult prea simplu !
 A fost captivanta, dar si destul de superficiala
Nu te poti astepta de la seria asta sa fie cu adevarat profunda. Nu stiu de ce, dar autoarea, naratiunea la persoana a treia te separa de poveste ; te face sa fii un observator, nu te pune in situatia fetelor. Nu traiesti povestea, ci doar o observi.

  Imi pare rau ca Sara nu a reusit asta. Au fost unele momente in care ma indoiam de inteligenta personajelor in luarea unor decizii, dar s-a terminat bine dupa parerea mea. Doar un deces.
   Oricum ar fi, vreau sa citesc cartea urmatoare.

NOTA: 4 / 5

Daca ar fi sa ordonez cartile dupa preferinta, as spune: Ten tiny breaths, Four seconds to lose si One tiny lie. Four seconds to lose a fost o poveste superba.  Nu stiu de ce am stat atat de mult pana i-am postat recenzia, dar cred ca a fost pentru a ma gandi mai bine la ea. Desi este cartea a treia, puteti citi individual fiecare volum fara nicio problema.

 Charlie si Cain. Cine ar fi zis ?
 Din momentul in care Charlie intra in clubul detinut de catre Cain, trimisa de tatal ei pentru "siguranta", banuind ca politia este pe urmele lor, Charlie este asemenea unei fantome pentru Cain. Asemanarea dintre ea si Penny, fosta iubire pierduta a lui Cain este izbitoare si trezeste inauntrul lui o multime de sentimente.

 Povestile celor doi sunt profunde si unice : aflam despre felul in care Cain si-a pierdut familia, pe Penny, secretele lui si Charlie ( numele ei adevarat nu este Charlie ) si cum ea a facut toata viata   tranzactii de droguri, influentata si obligata de tatal ei.
 Cu toate astea, Charlie vrea sa scape de tatal ei, si tocmai de aceea vine la Penny's, unde spera sa castiga suficienti bani pentru a fugi.

 Problemele incep atunci cand se indragosteste de Cain, si contrar regulii lui stricte de a nu se culca sau a avea vreo relatie cu personalul din club, Cain este pe cale sa cedeze.

  A avut unele momente atat de amuzante incat radeai cu lacrimi efectiv si altele emotionante si dragute si dureroase. A fost o carte completa. Grafic vorbind, a avut cateva pe undeva pe la jumatate niste parti mai slabute, dar nu ceva deranjant.
  Charlie locuieste initial intr-un cartier periculos, urat, ieftin, dar la insistentele lui Cain se muta in cladirea detinuta de el : unde au locuit si Liv si Trent si Kacey, chiar in apartamentul lui Trent.
   Cain e atat de dragut si romantic si chiar are incredere in Charlie si nu stiu, chiar mi-a placut povestea asta.

   Desi identitatea pe care Charlie, un personaj foarte tare puternic, i-o ofera lui Cain ( de la nume, varsta, adresa, referinte) este falsa, cumva el o cunoaste pe adevarata Charlie si tocmai aceste sentimente o impedica pe ea sa fuga pur si simplu, imediat ce strange banii necesari.

  Ideea e ca tatal ei o tot implica in diverse tranzactii de cocaina si lucrurile se complica cand fata este aproape ucisa. Atentia, grija si empatia lui Cain sunt pur si simplu romantice si frumoase.
   Mi-a placut cartea. A avut foarte multe schimbari de situatie.

  Se obseva faptul ca cea mai matura poveste le apartine lor, Trent si Kacey sunt cei mai "violenti", iar Liv si Ashton cei mai tineri ( prea multa adolescenta in povestea lor) .
 Well, v-o recomand  !

NOTA: 4.5 / 5

 Dupa cum ati vazut in recenzia mea anterioara, Ten Tiny Breaths, prima carte din serie, mi-a placut foarte mult si a devenit una dintre cartile mele preferate. Azi am terminat si cea de-a doua carte, One tiny lie, si desi nu a fost la fel de buna ca Ten tiny Breaths, mi-a placut suficient de mult.

Acest volum spune povestea lui Livie, sora mai mica a lui Kacey . Tocmai asta a fost unul dintre motivele care m-au facut sa nu imi placa atat de mult cartea : Livie nu se compara cu Kacey, cu amuzamentul si cu increderea in sine pe care Kacey o emana prin simpla ei prezenta.

 Asta nu inseamna ca nu m-am atasat de Livie ; este draguta si simpatica si copilaroasa ( are 18 ani acum ) , dar mi-a placut mai mult Kacey. Mult mai mult. Okay, si Livie a intrat la Princeton, urmandu-si visurile, atat ale ei cat si ale tatalui sau. Cu o zi inainte de a incepe facultatea, surorile merg la o petrecere si se imbata si asa Livie face cunostinta cu irezistibilul si teribilul de sexy Ashton.

  De aici Olivia isi castiga denumirea "Irish", iar in decursul noptii nu numai ca se distreaza de minune, dar isi face un tatuaj si petrece foarte mult timp cu Ashton.
 Toate pentru ca in dimineata urmatoare sa se trezeasca cu o mahmureala de zile mari si o usturime pe umar acolo unde si-a facut tatuajul.
 
  Romanul se axeaza foarte mult pe iubirea dintre Livie si Ashton. Desi pare a fi un triunghi amoros, o data cu aparitia lui Connor si relatia care se dezvolta intre el si Liv, nu este niciodata unul, pentru ca cititorul stie cui ii apartine inima fetei si cu cine ar trebui sa ramana in final. Tocmai asta e ideea : daca ar fi fost Kacey aici, una-doua ar fi terminat-o cu Connor si vrajelile lui si teama de a-l rani, care o impiedica pe Livie sa ia orice decizie rationata.

   Relatia dintre Ashton si Livie este pur si simplu simpatica si atat de amuzanta. Aproape de fiecare data cand il vede, Livie se impiedica si isi mai rupe ceva. Este frumos totusi sa vezi cum evolueaza : de la fetita perfecta, Livie devine o tanara femeie capabila sa faca propriile decizii, propriile greseli si sa le infrunte.

   De exemplu, la inceput visul ei era sa ajunga in domeniul pediatriei, dar orele petrecute in spital, inconjurata de copii simpatici, dar pe moarte din cauza cancerului, leucemiei, sau a altor boli, realizeaza ca poate ca dorinta tatalui sau pentru ea poate ca nu este chiar atat de corecta.
     Trecutul lui Ashton este la fel de sumbru, si aflam numeroase lucruri despre el, care fac povestea mult, mult mai interesanta.

    Bineinteles, nimic nu ar fi fost la fel fara psihologul nostru mult iubit, neconventionalul si neprofesionalul Dr. Stayner, alaturi de care totul capata un nou sens si e pur si simplu mai amuzant.
    Tocmai am inceput cea de-a treia carte, Four seconds to lose, si pare foarte buna. Va recomand toata seria !

NOTA: 4.3 / 5

 Cartea asta este absolut geniala. Merita publicata in Romania. Inca nu stiu ce au pazit toate editurile astea, incat nu publica niciuna aceasta carte.

De ce este atat de incredibila ? Pentru ca este construita in jurul unei drame puternice, emotionante, care iti ajunge pana la suflet si personajele sunt foarte, foarte vii. Te atasezi usor de ele. Ajungi sa le cunosti, sa iti placa, si mai mult:  are o gramada de momente in care iti vine sa razi de ironia situatiilor si are si o poveste de iubire frumoasa <3 atat="" de="" emotionanta.="" p="" si="">
Capitolele sunt impartite in mai multe "etape " :
Stage One--Comfortably Numb
Stage Two--Denial
Stage Three--Resistance
Stage Four--Acceptance
Stage Five--Dependence
Stage Six--Withdrawal
Stage Seven--Breakdown
Stage Eight--Recovery
Stage Nine--Forgiveness

 Okay, si iat-o pe Kacey, protagonista cartii. In urma cu 4 ani, parintii ei, prietena cea mai buna si iubitul ei au murit intr-un accident de masina. Atunci, jumatate din corpul lui Kacey a fost distrus, partea dreapta mai exact, si  a fost nevoita sa se recupereze. Dupa mult timp, cand a inceput sa mearga, in sfarsit, si-a canalizat toata furia catre sport, kickboxing, ajungand posesoarea unui corp de invidiat. 
  
  Desi Kacey in aparenta este o regina a ghetii si o jigodie, adevarul e ca e pur si simplu diferita. Are o sora mai mica, de 15 ani, care este copia identica a ei, cu exceptia parului : daca Livie are parul negru, Kacey este roscata. 

   Ideea e ca aceste doua fete fug ( locuiau cu matusa si unchiul sau - dupa ce unchiul sau incearca sa o moesteze pe Livie) si ajung astfel in Miami, unde totul se declanseaza. Adica ? Adica povestea de dragoste dintre Kacey si Trent, o chestiune foarte unica si diferita. Nu e cliseica, este frumoasa este lovely. 
   
   Povestea nu ar fi la fel fara Storm, o mama de 21 de ani, o "Barbie in viata reala ", dar atat de carismatica si are un suflet atat de bun incat uneori nu imi dau seama cum de autoarea a reusit sa adune atat de multe personaje vii, reale, frumoase si amuzante in aceeasi poveste. 
   Treptat, Storm si Kacey devin prietene, si aflam tot mai multe secrete din trecutul lui Kacey. Inveti cum sa treci peste decesul persoanelor iubite. Razi cu lacrimi. 
   
  
In drumul meu la intoarcere din Grecia, adica pe parcursul a 10 ore din 12 jumate am citit non stop aceasta carte, 10 ore in continuu, recordul meu personal si mi-a placut cu adevarat. Nu m-am plictisit, surprinzator. Va voi da cateva idei despre actiunea propriu-zisa din carte : club de striptease in care lucreaza Kacey si Storm, Trent, atat de sexy si de personaj genial, atat de genial, fiica lui Storm, o frumusete si cum se face ca un sarpe ajunge tocmai in timp de Kacey isi face dus ? Si ghici cine o sa o salveze :)))


 Cartea asta este de recitit. Vorbesc serios. Este o capodopera. 


NOTA: 5 / 5

 Aceasta carte a aparut la editura Epica, in Romania. Are cel mai mediocru inceput dintre toate cartile pe care le-am citit vreodata. Absolut mediocru.
  Adica: la 16 ani, Nell, un nume care imi displace atat de mult incat ma zgarie pe creier de fiecare data cand il aud, are un prieten cel mai bun, pe nume Kyle. Acesta ii propune ca ei sa devina un cuplu, si se merge pe principiul " de ce nu " . Inceputul este scris intr-un stil atat de superficial si de sec incat am crezut ca e un fanfic ieftin.

Intr-o noapte furtunoasa, Kyle si Nell se cearta, un accident se intampla si Kyle moare.
 De aici lucrurile devin mai profunde, ilustrand durerea prin care protagonista trece, sfasierea, problemele si faptul ca nu reuseste sa treaca peste decesul iubitului si prietenului ei cel mai bun.

  La funerariile lui Kyle, Nell se intalneste cu fratele lui, mai mare cu 5 ani : Colton, de care, de-a lungul timpului, incepe sa se indragosteasca cu adevarat.
   Cartea este in mare despre iertare, vindecare si puterea de a depasi momente dificile din viata. De asemenea, imbina toate astea cu muzica buna si versuri ( dupa care nu prea ma omor, avand in vedere ca sunt lipsite de expresivitate ).

  Dupa parerea mea, cartea este ok. Nu pot sa spun ca mi-a placut semnificativ, finalul chiar m-a plictisit. Nu a fost mare lucru. Chiar nu. De ce ? Pentru ca aceasta poveste de iubire nu mi-a adus nimic iesit din comun. Prea classy. De prea multe ori am intalnit aceasta poveste, si chiar nu m-a emotionat sau surprins sau orice . Doar a fost o distractie scurta, o evadare.

Nota: 2.3 / 5

 Cartea asta este exemplul ideal pentru romanul siropos idilic de care oricine mai are nevoie din cand in cand, dar care este, din pacate, incredibil de previzibil.

Abby Abernathy ( ce nume interesant ) tocmai s-a mutat cu prietena ei cea mai buna, America, pentru a incepe facultatea si pentru a lasa in urma toate grijile, toate problemele, toate barfele care i-au macinat viata inainte. Mi-a placut asta , ideea de backstory, de trecut misterios si suferind, dar pe parcursul cartii aceasta latura este foarte putin dezvoltata. Aflam informatii doar despre un tata risipitor si egoist, atat.

 Pe parcursul cartii am avut senzatia ca citesc fanfictionul unei fete innebunite dupa un tip, pentru ca este foarte, foarte siropoasa, si dialogurile mi se pare nerealistice ; foarte pompoase, foarte cheesy.
Travis este un luptator. La cateva saptamani se bate, in ring, si asa castiga bani. Arata foarte bine, este un "pachet tatuat de muschi" si din prima clipa se indragosteste de fata timida si draguta, de Abby. Oh God, nu din fucking nou. Iarasi, iarasi, iarasi bunaciunea se indragosteste fara speranta de tipa timida si scortoasa care in respinge. Okay, scriitoare amorezate de luptatori tatuati din toata lumea, sunt sigura ca acest lucru este foarte realistic.

  Abby il vede pe Travis ca o reintoarcere in trecut. Il vede ca pe motivul pentru care toate amintirile rele, toate lucrurile rele de care a fugit se vor intoarce si o vor potopi, dar iubirea dintre ei este atat de profunda incat nimic nu le poate sta in cale. Cel putin asta e ideea pe care cartea o sustine.
   Inceputul a fost, desi nu prea realistic, genial, si sa va spun de ce. Pe langa tipologia para - intalnita de tip super sexy, Travis, nu numai ca aduce in fiecare noapte pipite agatate din club cu care si-o trage, dar se pare ca are si un suflet pe care Abby i-l va descoperi.
    America este iubita varului lui Travis si boilerele se strica , nu exista apa calda in camin, asa ca America si Abby se muta cu Travis si varul lui. Ce convenabil ! Si Abby imparte o camera cu Travis, si un pat. Ce convenabil !  Nu spun ca nu e dragut, dar si teribil de putin credibil.

Punctul culminant - care chiar a existat - mi-a placut, si cartea m-a prins cat de cat, adica am terminat-o in doua zile. Mi-a placut pe de-o parte, au fost distractive tachinarile si certurile dintre Travis si Abby, si momentele emotionante petrecute alaturi de familia lui Travis, insa pe de alta parte, cartea asta nu aduce nimic original sau profund.
Este doar o poveste tipica de dragoste.
Nu m-a schimbat cu nimic, nu mi-a adus o noua perspectiva asupra vietii, deci nu si-a indeplinit misiunea.

NOTA; 3. 5 / 5

Daenerys