Heart of darkness

  Am vazut Academia Vampirilor si mi s-a parut, comparativ cu cartile, o eroare. Pur si simplu sec. Au adaptat oribil si nerealistic. Too bad. Cartile sunt prea frumoase.
   Am avut si ocazia de a vedea Divergent. Four <3 mi-a="" mult.="" mult="" placut=""> M-a dezamagit partea psihologica. Aveam nevoie de mai mult decat cateva replici ale protagnistei

    Meh, in rest a mers. Nu stiu cum sa va spun, dar protagonista nu mi-a placut. Actrita. OMG, e atat de fara expresie si excesiv de naspa in sensul ca nu imi transmite nicio emotie.Nu se compara cu Lily Collins din City of bones si idk, nu nu nu. Plus ca o sa mai joace si in The fault in our stars ( care care nu mi-a placut deloc ) .

Concluzia mea e urmatoarea :

Divergent - cartile - da, merita. Imi plac.

Divergent filmul - foarte bun ca actiune, putin prea alert, insa per total merita un 7/ 10.


   Spuneam , in titlu, Close, so close : aproape de vacanta. Saptamana altfel, da.Abia astept sa vina timpul liber + libertate deci da. Vacanta.

  Seria "Magie" de Angie Sage a aparut in urma cu cativa ani buni la editura Corint Junior. Desi cartile par destinate pentru copii, mi se par ideale pentru orice varsta.

Angie Sage scrie foarte frumos. Stie sa imbine perfect naratiunea cu descrierea si dialogul, fara pasaje plictisitoare, fara timpi morti, mereu se intampla ceva si asta imi place.
 Personajele sunt usor de retinut: familia Heap, condusa de Silas Heap. Intr-o zi, Septimus Heap, al saptelea fiu al celui de-al saptelea fiu este rapit, initial fiind declarat mort de catre moasa. In aceeasi noapte, la resedinta familiei Heap ajunge o "legaturica", un bebelus, o fetita frumoasa, cu ochi violeti superbi.

Jenna, noua membra a numeroasei familii Heap, creste alaturi de ei. Familia se remarca prin faptul ca tinerii sunt invatati magia, atat a scoala cat si acasa. Intriga se declansaza in momentul in care se pare ca Septimus nu este mort si numeroase pericole atenteaza la micuta Jenna.

Mi-a placut foarte mult. Actiune, personaje carismatice, desene foarte bine facute. Daca aveti ocazia sa o cititi,atunci stiti despre ce vorbesc cand spun ca Samrcanul a fost personajul meu preferat.
   E drept ca nu prea are drama, si nici iubire-idila - si nici nu abordeaza subiecte cu adevarat serioase - moartea, bine, personajele mai mor, insa impactul pe care il provoaca decesul asupra personajelor este unul descris pentru copii, nu auziti de sinucideri, sange, crime,oroare,droguri-, este o carte "curata".

  NOTA: 4/5

 Pentru ca au fost reduceri masive la Libris in urma cu cateva saptamani mi-am cumparat cartea "Vara primei iubiri" de Edith Wharton pentru ca era ieftina si am zis de ce nu. Asta a fost cea mai plictisitoare si mai inutila carte pe care am citit-o vreodata, efectiv cea mai dezamagitoare.

   In primul rand: pagini peste pagini de descriere inutila si monotona. Nu am nimic impotriva paginilor fara dialog; uneori chiar sunt interesante, insa autoarea e atat de plictisitoare incat nu exista nimic pe planeta asta care sa te captiveze mai putin decat modul in care scrie.
    Ca si cand nu ar fi suficient de sec, povestea are loc intr-un sat numit North Dorner, unde portagonista este captiva. Ghici ce se intampla in North Dormer. NIMIC. Oaaa.

    Si ce sa va zic de personaje: protagonista, Charity(un nume care prezice apoteotic comportamentul prostesc si negandit pe care il dovedeste in relatia cu celelalte personaje) si acum ar trebui sa spun ce face aceasta Charity, dar nu prea face nimic. Mama ei a abandonat-o; tatal ei vitreg nu a adoptat-o, el e teoretic un tutore, dar nu sunt rude de sange, fapt care il face sa o ceara in casatorie. Personajele sunt ca o zi torida de vara, in care nu poti respira de cat de cald e, si de plictisitor, si de sec.
Tatal/tutorele ii tot repeta faptul ca ea e cea mai finuta si mai draguta, dar fata ii vorbeste urat,se comporta ca ultima jigodie. E drept ca si tipul era alcoolic.
  
    Nu inteleg care e scopul personajelor. Da, bine, Charity se indragosteste de altcineva, ramane insarcinata, tipul ala vrea sa se reintoarca la logodnica. Nu a fost un spoiler(scrie asta si in sinopsisul cartii).

   Poate ca nu am avut cea mai mare rabdare, insa romanul nu mi-a placut absolut deloc). Dezamagitor, Plictisitor. Fara niciun mesaj, fara emotie, fara un scop.

NOTA: 1/5

Imi pare rau pentru ca nu am mai postat de 2 luni, doar ca toata inspiratia mea a fost concentrata spre fictiune. Nu stiu cat de buna e fictiunea mea, nu stiu cat de bine scriu, dar imi place sa fac asta. E ca si cum viata mea nu mai e asta, nu ma mai aflu aici, sunt in litere, in cuvinte, in intamplari pe care eu le decid, pe care eu le declansez si deja stiu care va fi sfarsitul, dar imi place sa creez vieti.

   De asemenea, am ajuns in luna martie oau. Mai sunt doar 3 luni si vine vacanta de vara si asta inseamna ca termin clasa a noua. In fiecare zi ma intreb daca decizia pe care am luat-o, la inceput, a fost inteleapta, daca asta mi-am dorit si nu stiu, pur si simplu nu stiu.
    Poate ca am luat anumite decizii doar pentru a fugi de unele persoane,sau mai degraba de amintiri, dar realizez tot mai des, in revelatii de minut, ca acolo apartin. Ca locul, amintirea, persoana, momentele alea de care fugi, acolo apartii. Acolo ti-ai petrecut si iti petreci adevarata viata; tot restul sunt doar chestii care te distrag, te abat de la subiect.
    Probabil ca ar fi fost mai greu acolo. Probabil ca ar fi fost mai bine,insa nu pot sa nu ma gandesc la faptul ca era o optiune; o optiune pe care am ignorat-o, o optiune pe care mi-as fi dorit sa o iau in calcul, sa o fi privit mai in serios.

       Se spune ca in adolescenta, sau in "tinerete" incerci sa iti dai seama cine esti. Asta ma tot intreb de ceva vreme si nu reusesc sa imi dau seama cine sunt, sau daca ceea ce sunt acum ma reprezinta, pentru ca totul s-a schimbat, totul e altfel si imi e dor de ce am avut odata.
       E dragut sa vezi ca, desi peste 10 de ani nu iti vei mai aminti ziua de azi, inca iti amintesti flashback-uri, momente care au ramas gravate in tine. Nu vreau sa incep discutia asta, dar ma tot gandesc la ea, si nu pot sa nu o iau in calcul.
     Cred ca cel mai rau lucru nu este sa te simti prost sau sa fii intr-o situatie dezagreabila,fara cale de scapare, ci sa fii in ea si sa poti sa schimbi totul. Totul e la latitudinea ta. Asta ma sperie. Faptul ca eu am controlul, ca eu iau deciziile si daca vreau sa schimb ceva, eu trebuie sa fac asta.