Sunt atat de heartbroken acum, dupa ce am ascultat acest "album", acesta fiind soundtrack-ul filmului War story ( din care am vazut doar 30 de minute, pentru ca muream de plictiseala )


    Voi incepe cu filmul : nu va pot spune ce se intampla, pentru ca eu am vazut 30 - 45 de minute din el in decursul carora doar vedeam o protagonista care se spala pe dinti, vede oameni facand sex si SUNA TELEFONUL DIN CAMERA LA FIECARE 2 MINUTE, soneria aia m-a innebunit de cap. WTF, regizorule, chiar crezi ca eu vreau sa o vad de 5 ori spalandu-se pe dinti in decursul a 45 de minute ?  Ce urmeaza, sa imi si spuna ce probleme are,poate o doare maseaua, poate e chiar ceva mai grav ?
    Melodiile facute de Amy Lee mi se par nepotrivite in concordanta cu scenele. Cum poti sa pui o cantareata atat de profunda si de capabila, care exprima atat de multe lucruri ca sonor la scena cand doua persoane fac sex in baie si sunt surprinse de protagonista care trage cu ochiul.

    Nu ma intelegeti gresit; iubesc Evanescence din tot sufletul. Asta e trupa mea dintotdeauna,singura pe care o pot asculta non-stop , singura pe care o iubesc, asa ca nu imi e usor sa spun constatarile mele.
    In primul rand, mai mult de 75 % din muzica aia de pe album e instrumental. De ce ? De ce sa ascunzi vocea ei minunata ? Nu gasesti bass, chitara, orice element de rock, inca o chestie care m-a dezamagit profund. O melodie e chiar arabeasca, si o spun cu o dezamagire incredibila, pentru ca nu sunt o persoana flexibila. Nu pot sa ma schimb pur si simplu de pe rock pe muzica arabeasca si melodia atat de laudata : Push the button e o chestie care are si accente pop dupa parerea mea si nu mi se pare ca suna bine. Am gasit doar 2, 3 cantece care imi plac cat de cat, restul nu .

   Eu inteleg ca Amy vrea sa se afirme fara trupa, dar mie mi se pare o alegere dezastruoasa,, care ii apartine in totalitate si e treaba ei, dar nu inteleg ce nu mergea. Evanescence erau exact ceea ce trebuiau sa fie. Noua Amy Lee nu mai e la fel de dark, e prea instrumental, nu ii aud vocea, versurile sunt sarace - exact, sarace, lucru pe care nu l-am mai spus niciodata despre ceva scris de ea - dar nu pot sa nu vad diferenta izbitoare dintre Evanescence si Aftermath.
 Amy poate sa faca orice, daca o face fericita aceasta muzica nu are decat sa o faca; doar ca eu sunt o fana foarte mare si sunt dezamagita.

    Plus ca intr-un interviu a spus ca nu va mai scoate nimic cu Evanescence pentru o vreme. Nici macar nu stie daca vor mai scoate ceva vreodata, si chestia asta e si mai demna de o inima franta.
     Imi pare rau :(

      Well, that's  it.

    

    " Voiam sa ne tinem departe de tot ce putea fi previzibil, de orice ne-ar fi facut la fel cu ceilalti trantori ai societatii, care se sculau in fiecare dimineata si copiau la xerox ziua de ieri. Noi ne doream sa mergem cu rucsacul in spate prin lume. "


    Niciodata impreuna ( The edge of never ) este o carte frumoasa. Mi-a placut foarte mult pana cand am ajuns la 80 % , si de atunci , pentru mine a fost o plictiseala absoluta urmata de un final mult prea cliseic si siropos pentru mine. Ihhh. Chia imi pare rau ca nu a putut sfarsi o poveste de asemenea fel intr-un mod diferit .

 " - Nu cred ca dragostea pentru cineva se poate termina vreodata, spun eu si vad o scanteie care ii straluceste in ochi. Cred ca, atunci cand te indragostesti, deci daca e vorba de dragoste adevarata, este pentru toata viata. Toate celelalte sunt doar experiente si iluzii. "


Ok, deci avem un inceput banal, care dupa parerea mea ar putea fi cu usurinta taiat cu foarfeca din carte. De ce ? Pentru ca aflam detalii nefolositoare despre prietenia dintre protagonista pe nume Camryn si Natalie( tipul ala de prietena enervanta, nesigura pe ea, care tot timpul incearca sa o cupleze cu orice tip ). Bine, dupa o cearta pe tema iubitului lui Nat, Cam porneste pur si simplu in calatorie. Am iubit momentul asta. A fost pe sufletul meu. 


   Adica fata renunta sa copieze la xerox ziua de ieri, isi abandoneaza noul loc de munca si, ( are 20 de ani, apropo ) isi cumpara un bilet de autobuz si porneste in necunoscut, intr-o destinatie la nimereala. In autobuz, dupa ore si ore in sir face cunostinta cu Andrew Parrish. Relatia dintre ei este draguta, in adevaratul sens al cuvantului, si mi-a placut faptul ca evolueaza de la prietenie la ceva mai mult, si nu se cupleaza din prima. 

     Ambele personaje au cant un backstory interesant, desi nu suficient de emotionant pentru mine. 
Tocmai asta e problema : am citit atat de multe carti de genul asta ( doua persoane ale caror suflete sunt chinuite de trecut ) incat nu ma mai atinge cu adevarat partea pe care mizeaza autoarea. Inteleg ca e dramatic, dar m-am saturat ca toate sa parcurga acelasi fagas, sa ajunga la acelasi final. Sunt aceleasi personaje, doar ca au un alt ambalaj, si ceea ce m-a facut sa iubesc cu adevarat a fost sirul de intamplari, felul in care a decurs iubirea lor. 

" - Spune-o pur si simplu. Daca, dupa ce o spui, nu te simti impacata, atunci o sa te descurci cu asta, dar daca tii in tine rahatul asta, indoiala va fi o nemernica mai mare decat vinovatia. "

Autoarea nareaza un capitol din perspectiva lui Cam si unul din cea a lui Andrew, si face asta in mod impecabil. Povestea este spusa in ritmul unui rock clasic de calitate, amintit tot timpul. 
  Desi pare plictisitor in ansamblu - sa citesti o carte despre niste oameni aflati tot timpul pe drumuri, care nu poate avea nimic aparte, adevarul e ca are destule chestii aparte, cum ar fi escapadele calatoriilor si libertatea de a-ti face viitorul cu mana ta, nu ghidat de societate. 

   " Si, in plus, inca nu sunt pregatita sa deschid capitolul " Andrew"  cu ea.  De fapt, cu nimeni. E ca si cum, daca as vorbi catusi de putin despre el, chiar daca pentru a confirma ca exista si ca sunt cu el, toata aceasta experienta ar disparea intr-un nor de fum. As rupe vraja. S-au m-as trezi si mi-as da seama ca Blake a pus ceva intr-una din bauturile pe care mi le-a oferit in noaptea aceeas inainte de a urca pe acoperis cu el si ca am avut halucinatii cu toata aceasta calatorie alaturi de Andrew " 

Eu va recomand aceasta carte. Veti gasi tone de chestii dragute in ea. 

NOTA MEA : 4/5

In Love With Books: Concurs #2 Câștigă o carte: Concurs Cioburi de stele!!! Ce faceți? Bine? Și eu tot bine. De fapt nu chiar așa bine... acuși începe școala și iar nu o să mai am ...

 Stiti ca eu sunt cea mai mare fana posibila a trupei Evanescence. Ei bine, aflati ca Amy Lee a inregistrat un album cu un tip pe nume Dave Eggar:

[PREORDER ALBUM] “Aftermath” (Music from and inspired by “War Story”) – Amy Lee ft. Dave Eggar

AFTERMATH
Music from and inspired by the film “War Story”
Expected Release: Aug 25, 2014

Tracklist
1 Push the Button
2 White Out (feat. Dave Eggar)
3 Remember to Breathe (feat. Dave Eggar)
4 Dark Water (feat. Malika Zarra)
5 Between Worlds (feat. Dave Eggar)
6 Drifter (feat. Dave Eggar)
7 Can’t Stop What’s Coming (feat. Dave Eggar)
8 Voice In My Head (feat. Dave Eggar)
9 Lockdown (feat. Dave Eggar)
10 After (feat. Dave Eggar)



Nu stiu daca sa fiu fericita, pentru ca nu va mai fi trupa, ci doar acest Dave Eggar, dar serios acum, vorbim de Amy si eu iubesc totul de la ea, versuri, muzica, ritm, tot, asa ca dupa ce am ascultat teaserul am realizat ca abia astept sa ascult noile ei cantece. 



 

 Am citit " Printesa mecanica " in engleza direct, pentru ca daca era sa mai astept sa apara la Leda, dupa cum tot ne promit ei ca in toamna apare, cu siguranta imbratraneam. Serios acum, ei se tin vreodata de promisiuni si publica ceva cand au zis ca vor publica, fara intarzieri masive de ani ?

   " Printesa mecanica " este ultimul volum din seria " Dispozitive infernale " si aduce cu sine finalul mult asteptat.

Intr-adevar, actiunea este mult mai complexa decat in celelalte doua volume. Ce se intampla propriu-zis ?
  Tessa este logodita cu Jem, dupa cum bine va amintiti. Pregatirile de nunta au inceput demult, dar nu are loc nicio nunta. Firele narative sunt complexe. Adica pe de-o parte este problema epidemiei de demon pox(nu stiu precis cum sa traduc asta-  virusul care te transforma in demon ) si problemele pe care acesta pe pune, alta problema sunt dispozitivele infernale, alta este moartea care se apropie cu pasi mult prea rapizi de Jem.

   Mortmain, antagonistul, nu renunta la planurile lui si o vrea pe Tessa atat ca sotie, cat si ca unealta in planul lui malefic. Asa ca, doamna Black si masinariile pornesc pe urma ei.
    Mortmain cumpara toata cantitatea de Ying Fei ( drogul fara de care Jem nu putea supravietui ) si o santaseaza pe Tessa.
 
    Pe parcursul cartii apar si numeroase scrisori, corespondenta, in legatura cu alegerea viitorului Consul, si batalia dintre Charlotte si restul persoanelor care nu voiau sa lase o femeie la conducere. Oricum, dupa parerea mea toate asta puteau sa lipseasca din cate. Nu ma interesa absolut deloc, plus ca actualul consul era teribil de enervant, la fel ca tot restul oamenilor din"politica ".

   Sfarsitul este unul neasteptat.
   Nu gasim doar o triunghiul amoros Jem - Tessa - WIll, ci si cuplurile Gideon - Sophie si Gabriel - Cecily. Eu nu inteleg o chestie.
   De ce Cassandra Clare trebuie sa faca iubirea atat de one-way si suparatoare si incomoda ? Adica peste tot numai momente din alea dramatice care " distrug " cica relatii, dar daca te duci si discuti asta si iti ceri scuze sau vezi tu, realizezi ca nu e chiar asaaaa de grav pe cat le prezinta ea.
     Serios acum, nu mai avem 12 ani si ne-am certat ca Petrica a spus ceva urat lui Costel si s-a stricat prietenia lor forever.
Ca atunci cand, in Orasul oaselor, Clary si Jace se saruta apoi, atat de dramatic si penibil, Simon ii prinde si Clary ii spune ca ea avea sa vina imediat si Jace o intreaba cat de usor transeaza iubirea lor si chestii. Frate, ce ti-a facut ? Ce e asa de dramatic si grav ? Care e gravitatea acestei situatii ? Plus ca nu pricep de ce Clary trebuie sa stea dupa fundul lui Simon in absolut orice situatie. Inteleg ca e prietenul ei cel mai bun, dar devine chiar penibil. Plus ca are un caracter sec, slab, plictisitor.

   Revenind la Printesa mecanica : opinia mea, dincolo de actiune. Nu m-am omorat asa de mult dupa ea. Eu inteleg : autoarea scrie foarte complex si chestii si se pricepe. Nu am zis nimic de stilul ei propriu-zis, nu am ce sa comentez la adresa lui, dar cartea are serioase momente de plictiseala absoluta in care nu se intampla fucking nimic si iti vine sa o iei si sa i-o bagi pe gat pentru ca te seaca atata monotonie. De ce nu poate pur si simplu sa faca orice moment interesant ?

    Nu inteleg absolut deloc scriitori care intentionat plictisesc cititorii si arunca momentele interesante la finalul cartii ca sa te momeasca si sa te lase cu un gust placut, dar nu tine. Nu tine, de data asta. In rest, nu am ce sa spun.

NOTA: 3 / 5