NU RATAŢI CONTINUAREA SERIEI FETELE GALLAGHER de Ally Carter
Un thriller romantic, plin de aventuri, suspans şi, nu în ultimul rând, umor

New York Times Bestseller
PE CUVÂNT DE SPIOANĂ, volumul 2 din seria FETELE GALLAGHER de ALLY CARTER ─ din 4 septembrie împreună cu revista Bravo Girl
După ce l-a urmărit (aplicând cele mai bune metode de operaţiuni sub acoperire), l-a cucerit şi apoi a trebuit să renunţe la primul ei prieten, Josh, tot ce-şi doreşte acum Cammie este un semestru liniştit, fără băieţi. (De altfel, cam aşa suna şi promisiunea făcută în faţa unui detector de minciuni într-un buncăr subteran secret al CIA!) Dar asta e mai uşor de spus decât de făcut când eşti elevă la cea mai bună şcoală din lume pentru spioane, Colegiul Gallagher pentru Tinere Excepţionale.
Şi deşi Cammie are un I.Q. de geniu, tot mai există unele lucruri pe care nu le ştie. De pildă: oare fostul ei prieten o să-şi aducă vreodată aminte de existenţa ei? Cât de mult va trebui ea să plătească pentru ceea ce a făcut în semestrul trecut? Şi, cea mai importantă întrebare dintre toate: de ce se poartă mama ei atât de ciudat?
În ciuda celor mai bune intenţii ale lui Cammie de a fi o elevă normală, se pare că pericolul o însoţeşte mereu. După ce este învinuită pentru o breşă de securitate care pune în primejdie statutul ultrasecret al şcolii, Cammie şi prietenele ei află că şcoala lor urmează să găzduiască nişte musafiri misterioşi ─ nume de cod: Blackthorne.
Şi, în curând, fetele se strecoară prin pereţi şi coridoare secrete, montează microfoane şi dispozitive de urmărire şi iau amprente pentru a afla adevărul despre Blackthorne şi pentru a o disculpa pe Cammie. Chiar dacă au încredere în talentele lor de spioane, de data asta ţintele sunt mai dificile (şi mai sexy!), iar miza pentru inima lui Cammie ─ şi iubita ei şcoală ─ mai uriaşă ca niciodată.
Romance (fără a fi însă sirop!) plus spionaj, iată o reţetă fantastică, iar ultimele capitole, total neaşteptate şi complet surprinzătoare, dau acea notă de originalitate care a marcat şi primul volum al seriei.
O lectură IREZISTIBILĂ!
ALLY CARTER, pe adevăratul ei nume Sarah Leigh Fogleman, s-a născut în 1974 în Oklahoma.
A urmat cursurile Universităţii de Stat din Oklahoma şi ale Universităţii Cornell.
Prima ei carte a fost un roman chick lit, Cheating at Solitaire (2005), a cărui continuare, Learning to Play Gin, a apărut în 2006. Tot în 2006 a fost publicat şi primul ei roman pentru adolescenţi, Dacă ţi-aş spune că te iubesc, ar trebui să te omor, cel dintâi volum din seria Fetele Gallagher, ce are ca subiect aventurile dintr-o şcoală de spioane, Colegiul Gallagher.
O altă serie pentru adolescenţi, din care au apărut deja trei volume, se numeşte Heist Society şi are în centrul ei o afacere de familie specializată în… furturi.
Cărţile lui Ally Carter au fost publicate în peste douăzeci de ţări, apărând pe listele de bestselleruri ale New York Times, USA Today, Wall Street Journal, precum şi Barnes and Noble, IndieBound şi Bookscan.
Pentru mai multe informaţii despre autoare şi cărţile ei, accesaţi site-ul www.allycarter.com.

Voi v-o luati? Eu nu stiu, dar imi doresc s-o cumpar!