SACRIFICIUL, Cartea a doua din seria EVE, de ANNA CAREY, în curând la editura LEDA
În Cartea întâi a seriei, într-o lume distrusă de o molimă care a făcut ravagii, Eve este obligată să se despartă de Caleb. În Sacrificiul, o găsim captivă în Oraşul de Nisip, capitala Noii Americi, acum aflat sub conducerea Regelui. Şi asta, după ce încercase să-l salveze pe Caleb, despre care aflase că este în pericol. Acum, după ce descoperă multe lucruri dureroase legate de trecutul ei, ar putea avea o viaţă liniştită şi lipsită de griji în Palatul Regelui. Dar Caleb reapare şi ea se strecoară afară din palat să-l întâlnească – pe el şi pe rebelii care intenţionează să pornească lupta împotriva monarhiei care i-a transformat pe oameni în sclavi. Lucrurile nu merg însă conform planului, iar Eve ajunge în situaţia disperată de a fi obligată să accepte un târg cu Regele.
Într-o lume ostilă şi dură, în care orice pas poate fi ultimul, iubirea reuşeşte oare să supravieţuiască? Şi cu ce preţ? Cu un dureros SACRIFICIU!
„O carte emoţionantă şi romantică, pe care am citit-o dintr-o suflare.” – CYNTHIA HAND
Pentru a afla mai multe despre autoare şi seria Eve, accesaţi site-ul: http://theevetrilogy.alloyentertainment.com/.

6 comentarii:

Imi place coperta aleasa de editura.

Si mie

Intradevar coperta este frumoasa.....pacat ca nu am citit primul volum....

Eu am cit jumatate din primul si nu m-a impresionat pera mult

Eu am citit prima carte dar mi s-a parut ok. Nici buna, nici oribila. Acum...cartea a doua parca nu mai merita

sunt de aceeasi parere